Baltagul – tema si viziunea despre lume
Mihail Sadoveanu este unul dintre cei mai recunoscuti scriitori romani ai secolului trecut, opera sa vasta cuprinzand romane cu diverse tematici: istorica (“Fratii Jderi”, “Neamul Soimarestilor”), mitica (“Creanga de aur”) sau scrieri despre natura (“Tara de dincolo de negura”).
Publicat in anul 1930, romanul “Baltagul” este considerat de majoritatea criticilor literare o capodopera a literaturii romane, fiind un roman traditional ce recompune imaginea unei societati arhaice, pastratoare a traditiilor si credintelor aproape milenare ale poporului roman, ale carei legi nescrise sunt puse in lumina prin prezentarea destinului Vitoriei Lipan.
De altfel, de-a lungul timpului, criticii literari au remarcat profunzimea romanului, mai exact generozitatea acestuia in diversitatea interpretarilor; “Baltagul” poate beneficia de o lectura de tip mitic, de o lectura de tip realist sau de o lectura de tipul romanelor politiste.
Romanul este cea mai complexa si mai cuprinzatoare specie a genului epic in proza, de mari dimensiuni, surprinzand conflicte puternice, cu o desfasurare pe mai multe planuri narative.
Titlul romanului este simbolic, intrucat baltagul reprezinta in economia romanului atat arma uciderii lui Nechifor Lipan, cat si arma razbunarii acestuia. Baltagul poate fi catalogat si ca insemn al barbatiei, a maturizarii lui Gheorghita, insa poate fi si un motiv ornamental, asa cum este in Palatul din Knossos, pus in relatie cu labirintul mitic (drumul parcurs de Vitoria Lipan in cautarea sotului ei poate fi asimilat parcurgerii unui labirint).
Tema romanului este centrata pe civilizatia arhaica, bazata pe validitatea traditiilor si a credintelor populare care au un rol semnificativ in orientarea vietii locuitorilor lumii respective. Totusi, criticul Nicolae Manolescu considera ca romanul ne propune nu o lume arhaica, ci o societatea de contact, aflata la interferenta arhaicului cu modernul. Vitoria calatoreste printr-o lume in care progresul tehnic se face simtit (telegraful, trenul), ocupatia de pastor a lui Nechifor este dublata de cea de negustor. Insa, lumea moderna apare in roman ca element de contrast, validata fiind doar lumea arhaica.
Structural, romanul poate fi impartit in trei parti: primele sapte capitole reprezinta pregatirile Vitoriei in vederea calatoriei, urmatoarele sase capitole reprezinta calatoria intreprinsa in cautarea trupului lui Nechifor Lipan, iar ultimele trei capitole prezinta descoperirea si pedepsirea vinovatilor.
Din punct de vedere compozitional, in incipitul romanului, Vitoria isi aminteste de o legenda pe care Nechifor obisnuia sa o spuna la nunti si cumetrii, care pare a fi derivata din legenda biblica a Turnului Babel, avand ca tema aparitia popoarelor. Criticul Nicolae Manolescu considera ca legenda indeplineste rolul unei “puneri in abis”, in masura in care fictiunea este ilustrata printr-o alta fictiune. Acest procedeu este menit “sa imprumute” fictiunii sadoveniene ceva din semnificatiile textelor Genezei, unde apare relatata legenda Turnului Babel.
Adesea, Sadoveanu valorifica modelele romanesti anterioare momentului Balzac. Daca in “Hanu Ancutei”, modelul era cel renascentist, al povestirii in rama, “Baltagul” are ca model romanul politist. Astfel, la originea romanului politist se afla o serie de nuvele scrise de Edgar Allan Poe (“Crimele din Rue Morgue”). Romanul politist se deschide cu sfarsitul istoriei si se incheie cu inceputul acesteia. Actiunea romanului se desfosoara pe doua planuri temporale: in planul prezentului, Vitoria reconstituie evenimentele consumate anterior plecarii ei in calatorie.
De asemenea, romanul poate beneficia si de o lectura mitica, criticul literar Alexandru Paleologu considerand opera lui Sadoveanu “o anti-Miorita”. Morala propusa de “Miorita” este cea neotestamentara, in timp ce morala sadoveniana este cea a legii talionului: “Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte”. Tot Alexandru Paleologu sustine ca romanului lui Sadoveanu ii poate fi aplicat mitul egiptean al complotului impotriva lui Osiris. Calatoria Vitoriei poate fi asimilata calatoriei lui Isis in cautarea sotului ei, iar Gheorghita poate fi analizat in analogie cu Horus, rezultat in urma recuperarii a treisprezece din cele paisprezece parti ale corpului lui Osiris.
Timpul actiunii se poate doar aproxima, in text facandu-se referire la introducerea calendarului nou (1924), dar si la calatoria cu trenul si la utilizarea telegrafului, asadar, undeva la inceputul secolului al XXlea. In cazul planului temporal al prezentului, actiunea este cuprinsa intre doua repere cu semnificatie religioasa importanta: de la Sfantul Andrei (30 noiembrie), pana la postul Pastelui din anul urmator. Spatiul actiunii se dezvolta pe parcursul calatoriei Vitoriei, de la Magura Tarcaului la Tinutul Dornelor, de la Tinutul Dornelor la Suha, si de la Suha la Sabasa. Celelalte toponime apartin geografiei reale: Piatra Neamt, Borca, Bicaz, Calugareni, Brosteni, Suha.
Evenimentele sunt relatate din perspectiva unui narator omniscient, care nu se implica afectiv in desfasurarea evenimentelor, naratiunea facundu-se la persoana a III-a.
Observand ca Nechifor Lipan nu se mai intoarce acasa, Vitoria Lipan are premonitii si observa diverse semne conform carora sotul ei a patit ceva rau. Dupa intoarcerea lui Gheorghita si trecerea iernii, Vitoria decide sa inceapa o calatorie in cautarea lui Nechifor, fiind convinsa ca acesta nu mai este in viata. Traseul parcurs de cei doi poate fi asimilat cu cel al parcurgerii unui labirint geografic si spiritual. Respectand datinile si traditiile populare si religioase, Vitoria porneste la drum cu hotararea de a dezlega misterul mortii sotului ei, trupul acestuia fiind gasit intr-o rapa. Scena este dramatica, insa Vitoria nu-si pierde cumpatul si incearca sa indeplineasca datinile religioase, aceasta fiind prima obligatie fata de sufletul celui mort. Ramas in prapastie sa pazeasca trupul cat timp Vitoria chema ajutoare, Gheorghita face pasul cel mai important, si anume pasul maturizarii. Asadar, Gheorghita va fi cel care va prelua rolul tatalui sau in gospodarie. O alta scena plina de semnificatii este cea a parastasului, scena in care Vitoria ii demasca pe criminalii sotului ei, Calistrat Bogza si Ilie Cutui. Scena este demna unui proces de tribunal: Vitoria se transforma pe rand in martor, acuzator si judecator si ii demasca pe cei doi ucigasi fara nicio teama, dovedindu-se un fin psiholog si o femeie apriga: “Gheorghita, mi se pare ca pe baltag e scris sange si acesta-i omul care l-a lovit pe tatal tau.” Vitoria da dovada ca este un adevarat “Sherlock Holmes”, reusind o reconstituire exacta a scenei crimei si cantarindu-si foarte bine argumentele folosite in fata “auditoriului” aflat la praznic.
Personajele sadoveniene oscileaza intre tipicitate si aticipitate. Desi Vitoria Lipan pare tipul femeii de la tara, al muntencei, care este o sotie devotata, incadrarea ei intr-o tipologie nu se poate face usor. Vitoria Lipan dispune de o inteligenta si o cunoastere a psihologiei celorlalti extraordinara, fiind capabila sa dezlege misterul mortii sotului ei fara ajutorul unei autoritati. Celelalte personaje pot fi incadrate astfel: Gheorghita este reprezentantul tipologiei flacaului, Minodara este fata de maritat; in economia romanului apar si personaje precum preotul, vrajitoarea satului, negustorul evreu etc.